Despre noi

Bun venit la AcuPlus!   elite_2018

Magazinul nostru online este specializat în acumulatori de calitate şi capacitate superioară pentru telefoane mobile.

Deoarece marca PolarCell® este sinonimul calităţii deosebite, am optat pentru a fi  printre primii care promovează acest tip de acumulatori la noi în ţară. Aşa se face că, în momentul de faţă putem oferi clienţilor noştri cca. 250 tipuri de baterii Li-Ion şi Li-Polymer pentru telefoane marca Nokia, Samsung, HTC, LG, Motorola, BlackBerry, Siemens, Sony-Ericsson şi Alcatel. Fabricaţie germană de calitate, tehnologie de vârf după normele europene, fiabilitate ridicată, acumulatori noi direct de la producător.

Evident, acumulatorii PolarCell® nu fac parte din categoria produselor ieftine, însă tocmai datorită calităţii superioare, producătorul oferă clienţilor noştri o garanţie de 2 ani pentru acumulatorii cumpăraţi din magazinul nostru. Mai mult, pe lângă atuul calităţii remarcabile vă oferim  acumulatorii cu cea mai mare capacitate reală dintre toate tipurile şi modelele aflate actualmente în comerţ!

Cum găsiţi acumulatorul potrivit pentru telefonul Dumneavoastră?

În colţul din dreapta-sus al paginii web, se găseşte fereastra Search products în care puteţi trece tipul telefonului Dumneavoastră, sau tipul acumulatorului original.

Exemplu: pentru telefonul Siemens AX75 în care se află un acumulator de tipul EBA-670, scrieţi AX75 sau EBA-670 în fereastra Search products. După OK (Enter) va apare oferta noastră.

Citiţi descrierea produsului dorit, apoi urmează clic pe butonul Adaugă în coş.
În pagina următoare, clic pe butonul roşu Vezi Coş, apoi La finalizare comandă.

Complectaţi formularul cu adresa de livrare, verificaţi exactitatea datelor, apoi Plasează Comanda.

Plata comenzilor

Plata comenzilor se face la preluare (ramburs). Pentru produsele comandate, vor fi eliberate facturi ce vă vor fi trimise prin e-mail. Facturile reprezintă şi garanţia produselor comandate.

Câteva lucruri de ştiut despre bateriile Li-Ion, Li-Polymer

În ciuda tehnologiilor avansate de fabricare, bateriile Li-Ion/Polymer au o durată de funcţionare limitată. Trei factori influenţează această durată:

1)Numărul ciclurilor de încărcare. În condiţii optime, bateriile Li-Ion pot suporta 400-500 cicluri de încărcare, după care îşi pierd treptat capacitatea nominală, ori nu se mai pot reâncărca deloc.

2)Vârsta. Chiar dacă nu sunt reâncărcate şi folosite, aceste baterii „îmbătrânesc” odată cu trecerea timpului, pierzându-şi treptat capacitatea nominală. Un exemplu interesant în acest sens sunt unele baterii Nokia care au partea dreaptă a hologramei acoperită cu o dungă neagră sub care se găseşte un cod de identificare cu 20 de caractere: asemenea baterii – de altfel originale, adică fabricate şi ele în China… – au ieşit din producţie în anul 2007! Luând în consideraţie faptul că în condiţii optime de utilizare, durata de viaţă a unei baterii Li-Ion este de ca. 4 ani, aceste baterii şi-au pierdut deja mare parte din capacitatea lor, oferind după atâţia ani performanţe foarte modeste.

old_nokia

3)Expunerea la temperaturi ridicate este cel mai mare duşman al tuturor bateriilor, fiind factorul care reduce cel mai drastic durata lor de viaţă. Aşadar, să nu vă uitaţi telefonul în plin soare la ştrand sau pe bordul maşinii: pe lângă faptul că este o irezistibilă invitaţie la furt, s-ar putea ca în zilele ce urmează să aveţi nevoie de un acumulator nou..!

Câtă energie consumă un smartphone?

Întrebarea poate fi pusă şi ca o ghicitoare: care consumă mai multă energie, smartphone-ul din buzunarul Dumneavoastră, sau frigiderul care zumzăie în bucătărie?

Răspuns surprinzător: smartphone-ul!

Consumul anual al unui frigider care îndeplineşte calificativul ‘Energy Star’ este estimat la 322 kWh, iar consumul anual al unui iPhone – luând în consideraţie frecvenţa medie a accesurilor Internet-wireless, fluxul mediu de date, durata medie de utilizare a aplicaţiilor şi frecvenţa ciclurilor de încărcare a bateriei – este estimat la 361 kWh (Mark Mills Report, Digital Power Group).

Este important de reţinut că mărimea energiei consumate de oricare smartphone, depinde în cea mai mare măsură de fluxul(cantitativ) de date transferate prin conexiuni wireless, precum şi de enrgia consumată pentru a realiza aceste conexiuni. Luând în consideraţie cele de mai sus, consumul de energie electrică al unui smartphone se poate exprima în kW/GB (kilowaţi/gigabyte). Valoarea acestuia variază între 5 şi 19kW/GB (Centre for Energy-Efficient Communications CEET). La acest consum se adaugă însă şi energia consumată de ecranele luminoase cu diagonale de câte 12-15 cm, GPS, FM-radio, jocuri, foto, precum şi nenumăratele aplicaţii mai mult sau mai puţin utile!

Dacă ne gândim la faptul că acest masiv consum de energie este acoperit doar de un acumulator minuscul de cca. 30-40g, ne dăm uşor seama că nu acumulatorul este slab, ci sarcina este prea mare! Nici bateria unui laptop – mult mai puternic decât cel al unui smartphone – nu rezistă mai mult de 6 ore de funcţionare…

Să nu ne plângem deci, că acumulatorul telefonului ‘inteligent’ trebuie încărcat zilnic: deşi tehnologia Li-Ion, respectiv Li-Polymer reprezintă momentan un stadiu avansat în domeniul acumulatorilor, aceştia au  totuşi o capacitate limitată.

Cum se reâncarcă corect acumulatorii telefoanelor mobile.

Iată câteva reguli de bază:

  1. Se evită încărcarea rapidă (forţată) cu tensiuni peste 5V şi intensităţi mai mari decât 1,5 A. Surse de încărcare universale ce respectă aceşti parametri, sunt foarte adecvate acestui scop, ele menajează nu numai celulele bateriilor, dar şi circuitele lor de protecţie. DSCN0756
  2.  Pe cât posibil se evită epuizarea totală a bateriei. Nici nouă nu ne place să rămânem fără resurse..!
  3. Din precauţie nu se lasă acumulatorul la încărcat peste noapte, iar în afară de asta, chiar şi un acumulator complet descărcat dar sănătos, se reâncarcă în ca. 1 oră!

Firma care administrează magazinul AcuPlus.ro este înregistrată în registrul comerţului sub numărul F30/289/24.04.2014   CUI: 33093898

Contact:   alexander.huzau@gmx.de
trustedsticker_small